OFF-LINE: Cum să renunţi la reţelele de socializare

Registru de resurse digitale şi resurse culturale pe platforma OER (resurse educaţionale)

“OFF-Line: Cum să renunţi la reţelele de socializare” este un proiect care vă va ajuta să descoperiţi lumea digitală ca pe un loc unde se promovează cultura, informaţiile corecte şi dezvoltarea gândirii critice şi constructive. Scurtarea duratei de timp petrecut pe reţelele de socializare reprezintă principalul obiectiv al acestui proiect, iar acesta poate fi îndeplinit prin adoptarea unei navigări pe Internet mai adecvate şi prin informarea corectă din surse digitale autorizate, de calitate.

Secţiunea Cartografiere de pe platforma OER (resurse educaţionale) a acestui proiect, disponibilă la adresa https://www.offlineproject.eu/mapping_ro.php?lang=RO, pune gratuit la dispoziţie un registru de resurse culturale şi informaţionale, dar şi un instrument de autoevaluare pentru a determina aptitudinile privind navigarea adecvată în diferite tipuri de conţinut.

Atunci când folosiţi resursele digitale în procesul de căutare a informaţiilor, abilităţile şi atitudinea referitoare la competenţele digitale şi reţelele de socializare, precum şi timpul alocat acestora din urmă sunt importante. În legătură cu aceste aspecte, IAE (instrumentul de autoevaluare), disponibil la adresa https://www.offlineproject.eu/sat_ro.php?lang=RO, pune la dispoziţie un chestionar structurat pe trei niveluri, care vă va ghida spre îmbunătăţirea abilităţilor şi atitudinii privind competenţele necesare folosirii resurselor digitale. IAE vă va facilita învăţarea navigării adecvate în mediul online, în conţinuturi de diverse tipuri: cultural, informaţional, ştiinţific etc.

Registrul digital, disponibil la adresa https://www.offlineproject.eu/repositories_ro.php?lang=RO, conţine cartografierea resurselor culturale online ce sunt disponibile gratuit în ţara fiecărui partener de proiect, însoţite de scurte descrieri şi adrese web pentru reviste şi alte surse culturale şi informaţionale.

Platforma proiectului Offline, disponibilă în cinci limbi, se doreşte a deveni un reper important, menit să stimuleze gândirea critică, cercetarea şi studiul aprofundat.
OFF-LINE este un proiect derulat de şapte parteneri din cinci ţări: România, Italia, Finlanda, Spania şi Belgia, finanţat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Pentru mai multe informaţii privind proiectul, vă rugăm accesaţi linkul https://www.offlineproject.eu/
 

Partenerii